Imperativul înnoirii educaţiei prin Ştiinţa spirituală – partea I

Imperativul înnoirii educaţiei prin Ştiinţa spirituală – partea I

  Întrezăresc  adesea în discursul  diverselor persoane felurite imagini a ceea ce ar putea schimba în bine oamenii,  societatea,  comunicarea la nivel social ori individual, lumea…dar singurele, cred eu, care pot schimba în mod real ceva sunt educaţia şi autoeducaţia.

  Trăim într-o lume ce  consideră că gândeşte şi acţionează liberă de dogme, dar este afundată în dogmatism, o lume care crede că are de a face cu realităţi, cufundându-se în cele mai teribile abstracţiuni, o lume în care indiferenţa afectivă paralizează voinţa şi coboară adesea omul în sfera impulsurilor şi nevoilor primare. Gândirea epocii moderne se caracterizează prin stabilirea de dogme şi pretinde ca un om instruit să se conformeze lor. Faptele ştiinţelor naturale materialiste (frecvent corecte) sunt abstractizate şi extrapolate. Nu se acordă nici o importanţă vieţii indivizilor umani şi se aspiră la umplerea capului cu aceste dogme şi considerarea abstracţiunilor drept esenţă a lucrurilor şi faptelor. Din această atitudine iau naştere grupări şi facţiuni de adepţi ai principiilor, tezelor şi dogmelor, care pentru ei reprezintă esenţialul…

  Ştiinţa spirituală  nu presupune recunoaşterea unor principii pe bază de credinţă şi conduce omul la o  viaţă socială bazată pe legături de reciprocitate fondate pe încrederea dintre personalităţi şi punerea în prim plan a  valorii individului. Adică se găsesc şi se reunesc oameni  ce au încredere unii în alţii, oameni care-şi spun: tu eşti omul de care am nevoie, nu pentru că ai anumite idei şi dogme, ci pentru ceea ce faci, pentru că poţi realiza un anumit lucru şi nu stânjeneşti cu activitatea ta munca altora. Este uşor să-l urmezi pe cel cu care eşti în deplin acord dar adevărata libertate şi mobilitate interioară sănătoasă  presupun o colaborare bazată pe înţelegerea individualităţii fiecăruia şi  disponibilitatea autoeducării. Şi pentru ca social să ajungem  la o astfel de colaborare interumană, şcoala şi educaţia trebuiesc înnoite, actualizate.

  Mentalitatea, răspândită în lumea materialistă, potrivit căreia cel ce nu acceptă ceea ce altuia i se pare just, este un cap pătrat, un retrograd, nu are ce căuta în mijlocul antroposofilor, care au o concepţie despre lume conformă spiritului.

  În lumina Ştiinţei spirituale apare clar că omul din 1950 nu mai este identic cu grecul ori romanul şi nici măcar cu omul evului mediu ori al epocii moderne, după cum este evident că cei ce au acum 50-60 de ani sunt structural diferiţi de tinerii de 17-21 de ani şi aceasta pentru că fiecare este o treaptă de evoluţie şi este configurat potrivit propriei karme, dar şi celei terestre ori  general umane.

  Deci educaţia de azi nu poate fi ca cea de la începutul secolului sau a romanului ori grecului şi nici ca cea din evul mediu. Ştiaţi că profesorul care stă în faţa clasei pe un podium, în spatele unei catedre şi a unui catalog care să îi dea autoritatea pe care propria valoare nu poate, magisterul deci, este moştenire din evul mediu când profesorul era doctor şi le ştia pe toate prin simplul fapt că toate ştiinţele erau la început ?!

  Antroposofia ne învaţă că ţine  de destinul omului faptul de a dezvolta la o vârstă sau alta, diferite forţe şi este necesară o permanentă înnoire a educaţiei, a artei educaţiei (cunoscută ca pedagogie waldorf) ca şi a autoeducaţiei. Astfel karma atinge şi problema educaţiei deoarece educaţia este karma omului în tinereţe.

  În educaţie ar trebui să fim bine lămuriţi asupra a ceea ce corespunde pentru karma generală a umanităţii, fiecărei vârste şi să ştim şi să facem ceea ce este just. Dacă nu se face ceea ce este just pentru fiecare vârstă a copilului se păcătuieşte împotriva karmei lui, ştiut fiind că perioada 0-21 ani influenţează major întreaga viaţă a individului.

  Viaţa sufletească a omului are doi poli: viaţa de voinţă şi viaţa de gândire. între cele două se ţese viaţa de sentiment. În starea de veghe  este deosebit de activă viaţa de reprezentări şi de gânduri. De faptul că în acest timp voinţa este foarte puţin activă aproape că nu suntem conştienţi. Mai întâi avem un gând şi abia apoi apare impulsul de voinţă. Ştiinţa spirituală ne arată că în timpul somnului totul este invers: gândirea este inactivă şi devine trează şi activă voinţa.

  Când un om  atinge starea de clarvedere şi poate pătrunde în domeniul imaginativ, el observă că voinţa se trezeşte tocmai când gândurile dorm.

  Slăbim voinţa  unui om când îl punem să facă sau să înveţe ceva pentru care nu este încă fizic, sufleteşte şi spiritual pregătit (intelectualizare prematură). Slăbirea voinţei duce la trezirea precoce a pasiunilor şi senzualităţii. Mulţi susţin cu tărie precocitatea copiilor de astăzi semnalând-o ca pe o contrazicere ori cădere în desuetitudine a principiilor pedagogice steineriene. Dar aceştia nu văd, nu conştientizează potopul tehnologic care-l împresoară pe copil din prima zi de viaţă, slăbindu-i voinţa şi maturizându-l fiziologic prematur.

  Când această slăbire a voinţei este însoţită de trăirea stărilor de frică, spaimă şi disperare (pe care copiii din ziua de azi  o trăiesc pentru că mama nu poate sta lângă propriul copil până la 4 ani, cum ar fi normal, iar după aceea nu are oportunitaţi pentru part-time) vom avea oameni tot mai slăbiţi de energie, incapabili să-şi dobândească în mod spiritual energia necesară existenţei terestre.

Continuare în numarul  viitor.

Ileana Vasilescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>