Săptămâna mare

Săptămâna mare

Finalităţile Creaţiei au fost trei:

  Atingerea unei noi perfecţiuni prin evoluţie

  Dobândirea libertăţii

   Cunoaşterea Tainei Morţii

La începutul  Creaţiei Ierarhiile nu erau libere şi nu cunoşteau Taina Morţii.

Totul a fost la început gând cosmic. Ierarhiile şi-au început apoi  lucrarea jertfind câte ceva din fiinţa lor spirituală, ceva care prin condensare repetată a început drumul materializării. Odată cu etapa Pământ evoluţia Cosmică  atinge cel mai înalt stadiu de diferenţiere: Omul primeşte Eul.

Din acest moment omul experimentează  conflictul dintre eteric şi corpul fizic care preia din ce în ce mai multe substanţe minerale moarte.

În Paradis etericul, adică forţele de viaţă erau în echilibru şi pătrundeau cu totul  corpul fizic  şi fiinţa umană era nemuritoare.

Apoi Ierarhiile au permis pătrunderea în evoluţie a forţelor adverse  a căror contribuţie era necesară pentru dobândirea libertăţii. Pentru a dobândi libertatea omul trebuia să se cufunde  mai mult în materialitate, decât fusese conceput iniţial. Aceasta a fost aşa numita Cădere în păcat. Iar libertatea de care dispune omul astăzi a avut un prim  preţ: moartea a intrat în evoluţia omenirii  şi astfel forţele vieţii nu mai puteau feri corpul fizic de forţele de dezintegrare. Al doilea preţ plătit, a fost pierderea contactului direct cu Lumile Spirituale.

Din acest motiv oamenii se află astăzi în această polaritate dureroasă: pe deoparte  avem Eul care devine liber, pe de altă parte suntem muritori, am pierdut conştiinţa sufletului nemuritor şi relaţia cu căminul spiritual: Lumea Ierarhiilor. În acelaşi timp, odată cu dobândirea libertăţii Forţele Bune se retrag  tot mai mult în timp ce forţele negative câştigă teren.

Trupul nostru muritor se descompune continuu pe toată durata vieţii. Începând    cu prima respiraţie a noului născut, începe  procesul morţii care durează toată viaţa.

În  urmă cu 2000 de ani acest proces de mortificare a corpului omenesc era într-un punct critic. Trebuia făcut ceva. Iar Cristos în deplină libertate spirituală a ales oprirea acestui proces prin jertfa de sine.

În ritmul anotimpurilor anului, săptămâna dinaintea Paştelui este timpul lunii pline de primăvară, a renaşterii. Vraja  prin care Iarna ţinea natura ferecată este definitiv sfărâmată. Noua viaţă a Pământului  începe  printr-o activitate germinativă a sevelor  şi forţelor de viaţă din regnul vegetal. În lupta zilei cu noaptea, dincolo de momentul echilibrului, ziua  capătă victorioasă dominaţia care se va consolida în prima duminică după Echinocţiul de primăvară prin triumful Luminii.

Profunda dramă a Patimilor este o pregătire a armoniei depline din Duminica Învierii. Primăvara naturii vine de la sine, Primăvara interioară a Paştelui trebuie cucerită prin “pelerinajul interior” al  săptămânii Patimilor.

Cele 7 zile din Săptămâna Mare dau celui ce trăieşte interior acest pelerinaj,  forţe noi pentru întregul destin viitor.Prin evenimentul de acum 2000  de ani în Săptămâna dintre Duminica Floriilor şi Duminica Paştelui, cele 7 zile au primit  un sens nou şi însuşirea de a modela sufletul. Iar prin Misteriul de pe Golgotha au primit pecetea Iubirii cristice. Prin  tradiţiie  au părut importante  Floriile şi Vinerea Mare, care şi-au lăsat amprenta asupra oamenilor. În realitate fiecare din cele 7 zile revelează un nou mister cosmic. Cele 7 zile sunt şi o sinteză a întregii vieţi a lui Cristos.

Duminica Floriilor

Este prima zi a Săptămânii Patimilor şi Cristos îşi face intrarea triumfală în Ierusalim. Trece prin poarta  oraşului călare pe o asină şi urmat de oamenii săi de încredere.

Ca şi cum ar fi un Zeu al primăverii el aduce în inimile mulţimii o adiere, un freamăt,  aprinde o scânteie.

Când  taie ramuri de finic, adică de palmier, oamenii se întorc la vechi datini străvechi: serbările solare ale începutului de primăvară. Templul lui Solomon era ridicat pe ruinele unui vechi templu solar, Melchisedec era preot al soarelui. Palmierul a fost dintotdeauna   pomul simbol al Soarelui natural. Deci oamenii împodobesc drumul cu simboluri solare pentru promisul Domn al Luminii.  Ca şi cum în oameni se trezeşte vechea clarvedere oamenii îşi dau seama că cel ce vine călare pe asină nu e doar un om.

Şi în timp ce oamenii strigă: Osana! Osana! Osana! Cristos  trece prin mulţimea extaziată tăcut şi cu un chip grav. El ştie că în curând aceleaşi guri vor striga: Răstigneşte-l! Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!

Intrând  în Ierusalim, Cristos aruncă mânuşa celor care aveau putere asupra trupului său desăvârşind astfel intrarea lui în lumea pământească, care însemna şi moarte. Cristos ştie că în această primăvară el aduce în destinul Pământului o sămânţă a viitorului,  o sămânţă de foc care va transforma lumea din temelii.

Duminica Floriilor este sărbătoarea vechiului Soare, Soarele natural. Soarele spiritual poate fi găsit  în întunericul unui destin greu, în grijă şi boală şi moarte, atunci când iluzia  bucuriei îl răpesc pe om lui însuşi.

Din exemplul Floriilor putem învăţa cât de inconsistente sunt stările de extaz, cât de superficial este entuziasmul plecat din trup. Entuziasmul autentic nu trece de la Osana! la Răstigneşte-l!, se formează de sus în jos, atunci când spiritualul prinde rădăcini  în om, atunci când scânteia divină se încarnează şi se realizează în formă pământească.

În Duminica Floriilor când Cristos şi-a făcut intrarea în Ierusalim, vechiul Soare mai domnea regal pe Cer, dar tocmai prin sărbătoarea din Duminica  Floriilor i se spune: La revedere! pentru a face loc Soarelui din duminica următoare.

 Bibliografie:

F.Benech

E.Bock

S.Prokofieff

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>