Category Archives: Şcolarul

Sărbătoarea în familie

Sărbătoarea în familie

Sărbătoarea în familie

scan0011În lumea citadină, prin definiţie alienată, locul sărbătorii este în familie şi în şcoală. Totalul locuitorilor unui oraş nu poate fi o comunitate (cum se întâmplă într-un sat) tocmai datorită numărului mare de indivizi. Revine familiei şi şcolii onoarea de a fi o comunitate, de a polariza prin Sărbătoare comunitatea. A sărbători înseamnă a trăi. Învăţând copiii să ţină sărbătorile şi să le serbeze, îi învăţăm să trăiască autentic şi sănătos, îi sălvăm de înstrăinare de ei înşişi şi de ceilalţi. Sărbătoarea trebuie asumată de părinte ca formă de spiritualizare a vieţii de familie dar şi a comunităţii clasei&grupei, alcătuită din copii, dascăli şi părinţi. Starea de sărbătoare trebuie să fie interioară şi indusă şi întreţinută cu mijloace specifice: pregătirea, aşteptarea… sărbătoarea efectivă. Veţi alcătui o listă a ciclului sărbătorilor anuale, vă veţi informa asupra sărbătorilor tradiţionale în vederea conturării unui itinerar spiritual specific alcătuit din sărbători. Însăşi anunţarea şi explicarea sărbătorilor, ca şi povestirea legendelor şi credinţelor populare va opera pregătirea sufletesc-spirituală, care induce starea de sărbătoare. Un număr de sărbători stabilit de fiecare, vor fi efectiv prăznuite. Anunţarea prăznuirii ca şi organizarea ei va induce acea stare de aşteptare, care potenţează vieţuirea sărbătorii. Acasă şi la şcoală, dacă vă implicaţi, sărbătorile vor fi mai mult „banchet sufletesc” decât petrecere lumească, pentru că se urmăreşte sărbătorirea interioară, dobândirea duhului sărbătorii. Ideea de sărbătoare e o idee de organizare totală a existenţei. Fiindcă sărbătoarea e o horă gravă cu toată realitatea, cu aspectele ei necesare, posibile, imaginabile sau numai bănuite. E o comuniune cu transcendentul; e o comuniune cu natura cosmică; e o comuniune cu societatea; e chiar o comuniune cu lumea animală şi vegetală şi este o comuniune cu tine însuţi prin contenirea sau topirea contradicţiilor, decepţiilor, revendicărilor. Această comuniune se înfăptuieşte în grade diferite, în raport cu autenticitatea trăirii sărbătorii. Sărbătoarea e însuşi principiul împărtăşaniei generalizate. Spune Vasile Băncilă în vol. „Duhul sărbătorii” Evident anumite sărbători trebuiesc prăznuite efectiv, concret. Ele trebuie alese cu grijă, pentru a se potrivi cu stadiul dezvoltării sufletesc-spirituale a copilului şi al adolescentului. Vom pregăti un scurt program, ca de exemplu Naşterea Domnului, antrenând toţi copiii din familie(veri) dar şi vecini şi vă puteţi asuma şi dvs. un rol. Pregătirea reprezentaţiei este un minunat prilej de cunoaştere reciprocă pe fondul iniţierii în taina Naşterii Domnului. Pentru reuşita interpretării „actorii” trebuie să interiorizeze textul, această interiorizare fiind un drum iniţiatic, pentru ei dar şi pentru dumneavoastră care veţi medita iară şi iară asupra semnificaţiilor diverselor replici, a diverselor tipologii, a diverselor gesturi…Costumele se improvizeză şi sunt şi ele o „aventură”, care sporeşte bucuria sărbătorii. Dintr-o bucată de doi-trei metri de pânză albastră, prinsă în ace de siguranţă se aranjează o splendidă mantie pentru Fecioară; Iosif poate purta căciulă şi cojoc de oaie… etc. A sosit minunata zi a Crăciunului. La sosire, cei veniţi sunt întâmpinaţi de un labirint făcut din crengi de brad pe podea, labirint, ce trebuie străbătut cu mărul (scobit şi completat cu o lumânare aprinsă) primit la sosire, pentru a ajunge fiecare la locul său, dinainte stabilit, pentru a evita agitaţia, care ar perturba atmosfera. După reprezentaţie poate veni Moş Crăciun. Sub pom se poate pune sacul moşului, dacă suntem la o vârstă la care moş Crăciun nu mai vine în carne şi oase… dar… De ce ziceţi că la voi nu mai vine moşul?… Voi nu vă mai bucuraţi?… Nu iubiţi?… Nu vă faceţi daruri? Sărbătoarea se încheie cu intonarea colindelor copiii, părinţi, bunici, fraţi împreună. Apoi orice comunitate trebuie să aibe şi propriile aniversări: găsiţi-le, instituiţi-le. Aceste sărbători sunt un excelent prilej de petrecere împreună, educare şi socializare a tuturor. Când părinţii şi copiii cântă împreună se trezeşte un foarte special sentiment de respect reciproc, o trăire de la egal la egal, care prin nimic altceva nu poate fi dobândit cu aceaşi uşurinţă. Cât se cântă, părintele şi copilul sunt „fraţi”, sunt prieteni, sunt egali… Sărbătoare nu înseamnă numai „spectacol”. Sărbătoriţi toamna, punând pe masa din sufragerie un blid ţărănesc cu frunze, fructe,tigve, seminţe… rugaţi elevii să aducă şi ei… şi bucuria toamnei va intra în clasă… puteţi spune câteva versuri frumoase…Sărbătoriţi primăvara… punând din timp în apă o creangă de zarzăr sau măr… pe care apoi s-o dăruiţi familiei. Sărbătoriţi echinocţiile povestind vechi ritualuri şi mituri, sărbătoriţi lunile/zodiile, vorbind despre ele. Sărbătoriţi un Sfânt spunând legenda lui într-o seară. Sărbătoriţi Unirea Principatelor, povestind, cântând şi jucând Hora Unirii, chiar dacă vi se pare desuet. Sărbătoriţi eroii neamului şi clipele de graţie ale devenirii naţionale, istorice, culturale, spirituale, munca dar nu prin muncă. Celebraţi munca, eliminând delăsarea din ultimile zile, ceasuri care demolează ideea de muncă şi respectul pentru muncă. Muncim serios şi concentrat până încheim ceea ce avem de făcut. Apoi sărbătorim. Să nu sărbătorim ca să scăpăm de muncă ori ca se ne relaxăm. Să nu îngăduim chefuri şi petreceri lumeşti pentru a părea părinţi emancipaţi. Să aducem sărbătoarea în muncă şi seriozitate în sărbătoare.

Ileana Vasilescu

 

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-ne-pregatim-de-pasti-impreuna-cu-copiii-2/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-sarbatorim-craciunul-cu-copiii/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-pentru-parintele-cu-copil-de-la-0-la-5-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copil-de-6-7-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copii-de-8-9-ani/

 http://artadeaeduca.ro/cursuri/al-doilea-rubiconpreadolescentul-perioada-10-%c2%bd-12-%c2%bd-ani/

Sărbătoarea nu se ţine oriunde, oricum, oricând…

Sărbătoarea nu se ţine oriunde, oricum, oricând…

Sărbătoarea nu se ţine oriunde, oricum, oricând…

scan0002Sărbătoarea se ţine într-un loc bun şi curat. Spaţiul sărbătorii se pregăteşte. A pregăti locul înseamnă a curăţa şi a împodobi. După curăţenia propriu-zisă (îndepărtarea gunoiului) se curăţă spiritual (tămâie, apă sfinţită, sfinţire) şi se consacră benefic spaţiul. Nu adunaţi oamenii şi mai ales copiii în locuri necurate!
Apoi se împodobeşte. Podoabele nu se aleg la întâmplare. Ele trebuie să protejeze spaţiul sărbătorii prin simbolul lor. A împodobi nu înseamnă a decora, chiar dacă rezultatul are şi valenţe estetice. Podoabele spaţiului sărbătorii trebuie să fie plin de sens şi de aceea se vor folosi „obiecte” semnificative. Aceste obiecte sau elemente au potenţialitate de talisman ele consacrând benefic spaţiul. Se pot folosi crengi de brad, salcie, frunză de nuc, jerbe de flori, busuioc, steaguri, fanioane, flori, culorile roşu, alb, negru (sub diverse forme), covoare ţărăneşti, spice obiecte de lut, pentagrame din flori şi crengi, crucea, un triunghi isoscel, o lumânare sau mai multe puse în cerc, o icoană, un ştergar autentic, o maramă, un obiect de lemn (lingură, doniţă), în funţie de tema sărbătorii, niciodată toate în acelaşit timp, „mai puţin este mai mult”, adică un obiect potrivit înseamnă mai mult decât cinci obiecte nepotrivite. Desigur alegerea obiectului presupune o iniţiere în simboluri, iniţiere, care nu este dificilă având în vedere multitudinea de dicţionare de simboluri din librării.
Pentru sărbătoare omul se primeneşte. A te primeni nu înseamnă a te curăţa fizic. Primenirea presupune o curăţarea a sufletului, dar mai ales o consacrarea benefică a lui. Ne spălăm des şi utilizăm o mulţime de produse cosmetice. Mirosim bine pe dinafară, dar sufletul ne duhneşte a egoism, invidie, lăcomie, orgoliu, etc. Să ne curăţăm desigur, dar în apă să punem flori, frunze, crengi de salcie, o monedă de argint, o lingură de sare, apă sfinţită… la noi acasă, dar şi acolo unde facem sărbătoare… şi mai ales să ne curăţăm sufletul cu o rugăciune. Cel ce intră în sărbătoare cu minciuna, se va lupta cu minciuna; cel ce intră cu hoţia, va lupta cu hoţia, invidiosul cu invidia, orgoliosul cu orgoliul…Cel ce-şi dezbracă voia şi se lasă în voia Lui, iese întărit din sărbătoare…
Cuvântul potrivit este foarte important într-o sărbătoare. Puneţi sărbătoarea sub girul unui „cuvânt”ce trebuie ales cu grijă şi făcut cunoscut celorlalţi, ca un motto al sărbătorii, ca să o consacre benefic. Poate fi un vers, o rugăciune, un citat din Biblie, un gând al dumneavoastră. Cuvântul de deschidere să nu fie lipsit de o vorbă de folos, de cuvântul ziditor.
Inadecvarea naşte eşecul. Să căutăm cuvintele, gesturile, gândurile şi atmosfera sufletească potrivită.

Şi să nu ne jenăm, să-ncepem cu o rugăciune şi Sfânta Cruce orice muncă şi activtate chiar şi serbarea.

Ileana Vasilescu

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-ne-pregatim-de-pasti-impreuna-cu-copiii-2/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-sarbatorim-craciunul-cu-copiii/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-pentru-parintele-cu-copil-de-la-0-la-5-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copil-de-6-7-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copii-de-8-9-ani/

 http://artadeaeduca.ro/cursuri/al-doilea-rubiconpreadolescentul-perioada-10-%c2%bd-12-%c2%bd-ani/

Sărbătoarea ca nevoie spirituală 1

Sărbătoarea ca nevoie spirituală 1

madonna-on-a-crescent-moon-in-hortus-conclususSe apropie sărbătorile de iarnă. Am vrea să trăim împreună cu familia spiritul Crăciunului. Ca să vieţuim spiritual Crăciunului este nevoie de o adâncă înţelegere a Evenimentului Naşterii Domnului, implucaţiile sufletesc-spirituale, o cunoaştere a tradiţiilor şi a ritualurilor specifice.

DEX-ul precizează: sărbătoare, sărbători, s.f. zi în care se comemorează sau se sărbătoreşte un eveniment important, oraganizându-se diferite serbări, solemnităţi, demonstraţii etc. Serbare, serbări, s.f. 1. faptul de a serba, sărbătorire; p.ext. manifestare cu caracter solemn, organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. sărbătoare.
Copiii noştri nu ştiu să petreacă… Cine să-i înveţe? Noi părinţii ar trebui să-i învăţăm sensul sărbătorii şi al petrecerii.
În om se manifestă concomitent două tendinţe: cea de integrare/ veneraţie, care este expresia Eului şi tendinţa de emancipare/individualizare, care este expresia egoului. Egoismul şi individualismul impregnează existenţa omului modern, care duce la extrem experienţele individualismului. Egoismul şi individualismul se regăsesc azi în filosofie: cogito ergo sum, în cunoaştere, unde explicarea devine opusul înţelegerii, în domeniul moral, în domeniul social, unde lupta pentru putere ia forme sălbatice, în economie, unde totul a devenit consum. Omul trăieşte încojurat de maşini, care oricât de perfecte nu pot dezvolta şi nu pot răspunde nevoii de simpatie şi comunicare . Maşinile izolează de Cosmos, ori îl fac pe om să se creadă Dumnezeu. Munca, în loc să fie şansă de înnobilare, a devenit abrutizare şi satanizare. Dumnezeu a dat creaturii sale munca pentru a se hrăni, pentru a se purifica, pentru a accede la sfinţenie. Munca abrutizantă, individualismul, beţia puterii, distrug legătura dintre om şi Cosmos. Iureşul senzual, nervozitatea, capriciul, amorul propriu, nerăbdarea, insolenţa, neliniştea, plictiseala, caruselul gândurilor, furtuna sentimentelor, depărtează pe om de spiritual, îl fac să piardă simţul momentului de graţie, care este sărbătoarea.
Sărbătoarea este una din marile taine ale societăţii patriarhale. Era un moment de trăire spirituală maximă. În viaţa cotidiană individul se confruntă cu întreitul blestem, care constituie drama conştiinţei: ideea limitelor, contradicţiilor şi mizeriilor propriului Eu, conflictul cu societatea prin concurenţa cu semenii, raportarea Eu-Lume, în care, dacă, nu suntem agresaţi, agresăm noi.
Numărul sărbătorilor a scăzut şi locul lor a fost luat de sărbătoririi convenţionale, instituite de la o zi la alta (1 Mai, 23 August, Sf. Valentin, Halloween). Convenţionalismul acestora omoară Spiritul Sărbătorii prin ridicol. Când sărbătoarea devine repaus, igienă sau muncă suplimentară, ea este golită de sens şi nu mai conectează la Cosmos. Într-un cuvânt, se înregistrează un declin al sărbătorii, iar omul modern suferă de inapetenţă şi incapacitate festivă, care atinge maximul atunci când individul începe să se teamă de sărbătoare. Scos din mecanismul precis al existenţei cotidiene, ce îi dă senzaţia că trăieşte, omul modern e îngrozit de sfârşitul de săptămână şi zilele de sărbătoare, când nu mai e şef, n/are agendă încărcată, termene, n-are ziar, nu mai trebuie să alerge şi nu mai e încojurat de acel „minunat” zgomot cotidian, care-l împiedică să rămână cu el însuşi …
Continuare http://artadeaeduca.ro/scolarul/sarbatoarea-ca-nevoie-spirituala-2/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-ne-pregatim-de-pasti-impreuna-cu-copiii-2/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-sarbatorim-craciunul-cu-copiii/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-pentru-parintele-cu-copil-de-la-0-la-5-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copil-de-6-7-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copii-de-8-9-ani/

 http://artadeaeduca.ro/cursuri/al-doilea-rubiconpreadolescentul-perioada-10-%c2%bd-12-%c2%bd-ani/

 

Sărbătoarea ca nevoie spirituală 2

Sărbătoarea ca nevoie spirituală 2

Sărbătoarea întreţine legătura cu divinitatea, reface şi armonizează spaţiul comunitar, pune omul şi societatea în raport cu Cosmosul. E bine să păstrezi tot timpul un deget în barba lui Dumnezeu, spune înţelepciunea străbună. În viaţa cotidiană legatura cu sacrul tinde să slăbească, de aici importanţă sărbătorii, care-i abate pe oameni de la cele lumeşti, ajutându-i să reînnoade legăturile cu spiritualitatea. Cosmosul se dezvăluie celor pregătiţi.
Sărbătoarea este momentul, când pot să te ocupi de mersul soarelui pe cer, de puterea vântului şi a ploii, de fecunditatea femeilor şi vitelor, de fertilitatea pământului, de pericole: lupii, şerpii şi insectele, spune I. Nicolau – Ghidul Sărbătorilor Româneşti.
Pentru omul societăţii tradiţionale, zilele de lucru erau anexate la zilele de sărbătoare. pentru noi, sărbătoarea este anexată la zilele de lucru… Decăzând, sărbătoarea (care pulverizează timpul), omul e asaltat de zădărnicia lumii sale şi de timpul implacabil. Atunci acest om modern este împins automat spre ceea ce el considera drept soluţii: accelerarea şi mecanizarea vieţii, trăirea clipei, refugiul în muncă necurmată, şi care nu sunt decât prăbuşirea în zădărnicie. Izolare de divin, de realitatea cosmică duce la setimentul singurătăţii şi minimalizării. Omul trăieşte sentimentul că este abandonat. madonna-on-a-crescent-moon-in-hortus-conclususOmul lumii vechi vedea sub măşti divinul, cosmicul… Absolutul.
Sărbătoarea este existenţă raţionalizată în sens spiritual. Fără sărbătoare suntem mai puţin oameni.
Definitorie pentru om e capacitatea lui de încadrare spiritulă în realitatea generală.
Creştinul simte sărbătoarea ca pe o victorie continuă, ca pe o trecere sub arcul de triumf al Cosmosului. În sărbătoare nu mai e nevoie să se caute raţiuni de viaţă, căci existenţă în ea însăşi oferă o supremă raţiune. Cunoaşterea prin lumina sărbătorii îl face pe om să se simtă totodată anonim şi adânc personal şi să se simtă ridicat la potenţa maximă a omeniei lui. Dacă misticul şi-nţeleptul sunt fericiţi sau cel puţin plini de sens, e pentru că ei au găsit mijlocul să trăiască realitatea sub perspectiva unei permanente sărbători, spune Vasile Băncilă în lucrarea: „Duhul Sărbătorii”
În Sărbătoare, omul trăieşte sentimentul comuniunii depline cu semenii şi Cosmosul, sentimentul coinciderii cu sine însuşi. Sufletul se umple cu Lumina comuniunii cu Divinitatea, cu Spiritualul, cu Absolutul, căci în spaţiul magic al Sărbătorii, Divinul coboară în lume, pământul se bolteşte spre înalt, materialitatea este sublimată şi totul devine semnifiacativ. Sărbătoarea îl aduce pe om la maximul umanităţii sale. În timpul Sărbătorii sunt pulverizate întrebările, problemele, concurenţele, limitele, omul se revarsă în Cer, care devine adevărata canava a existenţei sale.
Sărbătoarea este un botez spiritual, o degustare terestră a dulceţii Raiului.
Orice încercare de desfinţare a Sărbătorii este o crimă împotriva sufletului omenesc, contra umanului însuşi. Toate „revoluţiile” de aiurea, au încercat să desfiinţeze sărbătorile şi au sfârşit pentru a le accepta. Protestanţii, care s-au opus fastului serviciului religios au acceptat în timp, mai multe sărbători, decât a fost în intenţia iniţiatorilor. Budiştii, care s-au ridicat împotriva sărbătorilor generale, au ajuns să aibă propriile sărbători. Moise, a folosit numai zece porunci pentru introducerea legii, dar a avut nevoie de o carte întreagă (Vechiul Testament) pentru a fixa sărbătorile. Comuniştii, care au desfiinţat sărbătorile religioase şi au introdus sărbătorirea prin muncă, au ajuns în final să inventeze sărbători, recunoscând astfel nevoia omului de sărbătoare.
Sărbătoarea face spiritul să respire, iar Eul se simte eliberat de răul existenţei cotidiene.

ileana vasilescu

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-ne-pregatim-de-pasti-impreuna-cu-copiii-2/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-sarbatorim-craciunul-cu-copiii/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-pentru-parintele-cu-copil-de-la-0-la-5-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copil-de-6-7-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copii-de-8-9-ani/

 http://artadeaeduca.ro/cursuri/al-doilea-rubiconpreadolescentul-perioada-10-%c2%bd-12-%c2%bd-ani/

BOBUL DE GRÂU

BOBUL DE GRÂU

A fost odată un bob de grâu. Lipsit de griji şi fericit, locuia împreună cu familia lui într-un sac mare de cânepă.
Sacul, la rândul lui, stătuse toată iarna în cămara unui ţăran harnic.
Acum, când primăvara cu suflarea ei blândă şi caldă trezi la viaţă întreaga suflare, ţăranul nostru prinse boii la car, ridică sacul în car şi porni pe câmp, la semănat.
Bobul nostru fu trezit de hurducăturile carului tras de boi ce se apropia de tarlaua proaspăt arată. Bobul nu pricepu ce se întâmplă, aşa că, se hotãrî să aştepte cu răbdare.
O mână puternică deslegă gura sacului, luă un pumn de boabe şi le azvârli voios în vânt. În curând îi veni rândul şi micului nostru bob plăpând. El simţi cum zboară între cer şi pãmânt, apoi căzu într-un loc umed şi strâmt.
Tare întunecos şi rece era aici. A privit de jur-împrejur, şi-a strigat fraţii, prietenii … nimeni nu l-a auzit, nimeni nu i-a răspuns. Singur şi trist, bobul se închise în căsuţa lui. Un spin vânăt se apropie de bob şi-i zise:
„În Pământ ai ajuns, în Pământ vei muri, Soarele nu-l vei privi!”
Un strop de ploaie îl încurajă să nu-şi piardă nădejdea. Şi în timp ce stropul îl mângâia duios, bobului îi căzu mantia de pe umeri şi începu să se înalţe. Dar o piatră stătea în calea lui şi oricât a încercat el s-o împingă, n-a reuşit.
Spânul cel vânăt s-a apropiat din nou de bob şi i-a zis:
“În Pământ ai ajuns, în Pământ vei muri, Soarele nu-l vei privi!”
O cârtiţă, tocmai se trezise din lungul somn de iarnă şi căuta ceva de mâncare. Ea trecu chiar prin faţa bobului şi dădu piatra cea mare la o parte.
Văzând drumul liber, bobul continuă să se înalţe. În scurt timp ajunse la un strat de pământ argilos prin care nu reuşea să străbată.
Spânul cel vânăt se apropie din nou şi şopti:
În Pămînt ai ajuns, în Pământ vei muri, Soarele nu-l vei privi!”
Bobul stătea descurajat. Să se întoarcă? Nu era chip. Să meargă mai departe? Nu avea destulă putere.
Dar, ca şi cum ar fi auzit gândurile bobului, o râmă îşi făcu drum într-acolo şi deschise prin stratul tare de pământ un coridor, chiar pe măsura bobului.
Uimit, bobul îşi adună ultimele forţe şi se înălţă mai departe. În sfârşit ieşi la suprafaţă. Sfântul Soare îl aştepta. Bobul de grâu radiind de bucurie îşi înâlţă braţele în semn de recunoştinţă şi deodată, în jurul lui îşi văzu fraţii şi prietenii de care fusese atâta vreme despărţit.
Aceştia, ca şi el, purtau acum haină nouă, de sărbătoare – Haina Învierii!

 

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-ne-pregatim-de-pasti-impreuna-cu-copiii-2/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-sarbatorim-craciunul-cu-copiii/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-pentru-parintele-cu-copil-de-la-0-la-5-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copil-de-6-7-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copii-de-8-9-ani/

 http://artadeaeduca.ro/cursuri/al-doilea-rubiconpreadolescentul-perioada-10-%c2%bd-12-%c2%bd-ani/

Ce are responsabilitatea cu a da de pomană…

Ce are responsabilitatea cu a da de pomană…

Există pomana mortului, obiceiurile ce includ şi daruri de mâncare, haine, etc. întru buna călătorire a decedatului până în lumile spirituale, pe care creştinii le respectă. Trebuie această pomană să fie bogată, de unde şi expresia sinonimă excesului:”ca la pomană…”. Cuvântul are o sonoritate destul de balcanică. La biserică avem „Cutia milei” …sună mai puţin pământesc… dar se umple.
Din valorile poporului român face parte şi mila concretizată material. Odată cu comunismul, care ne-a jefuit şi de valorile noastre culturale şi morale, s-a cam pierdut sensul darului, făcut celui în nevoie după reguli precise.
Puţin cunoscute sunt legile dăruirii pentru că înainte de 1940 ele se învăţau în familie, la şcoală, la biserică…
Darul se dă indirect prin altă persoană care face legătura dintre cei doi, dar păstrează confidenţialitatea. Faptul că cel dăruit şi cel care dăruie nu se cunosc îi păzeşte pe amândoi de la tot felul de sentimente care ar scădea valoarea darului, ca de ex. pentru cel care dă, orgoliul, ce se insinuează când te aştepţi mai puţin.
Nu se dăruieşte nici ce ne prisoseşte, nici ce nu ne mai trebuie, deşi se găsesc primitori şi pentru acestea dacă ne interesăm destul. Se dăruieşte ce şi cât are nevoie cel care primeşte şi şi-a(ne-a) făcut cumva cunoscută nevoia lui, de regulă tot printr-un terţ, astfel fiind scutiţi de surpriza de a ajuta impostori.
Faptul că ce… sau cât… îi este necesar celui în nevoie, poate depăşi disponibilităţile noastre aduce elementul sacrificiu pe care darul îl implică. Dacă nu avem totuşi cât îi trebuie celui aflat în nevoie putem implica şi altă persoană păstrând cu stricteţe confidenţialitatea persoanelor şi sumelor. Darul trâmbiţat: am dat atât… numai dar nu este… Totul trebuie făcut într-o deplină sinceritate, care dacă nu există anihilează valoarea darului.
Apoi trebuie să ştii/controlezi întrun fel, desigur indirect, cum a fost folosit darul tău. Un leu dat pe stradă unui cerşetor este un dar problematic pentru că nu ştim dacă am ajutat sau am făcut un rău. Poate cerşetorul bea, se droghează, poate este terorizat de cineva să cerşească spre folosul aceluia şi atunci noi, cu leul nostru, nu facem decât să perpetuăm aceste lucruri şi să contribuim la nefericirea lui.
Darurile pot fi de toate felurile: mâncare, haine, bani, medicamente, servicii, muncă, voluntariat, logistică, publicitate, informaţie, loby, etc.
Dar iată că lumea modernă ne pune la dispoziţie un nou mijloc: 2% din realizările noastre le putem ghida spre ceva bun. Cu numai 2% ai noştri putem face lucruri minunate dacă îi direcţionăm spre o faptă bună, pe care singuri n-am putea-o face, pentru că pur şi simplu nu avem destui bani. Apoi faptul că fiecare pune puţin, puţin din puţinul lui, face pe Dumnezeu să pună mai mult…şi numai cu conştientizare şi responsabilitate, noi biete fiinţe muritoare, îl putem face pe însuşi Dumnezeu să se implice!
În plus statul a demonstrat deja că nu se gândeşte la noi, iar statul nu poate şi nu trebuie să hotărască pentru noi. Statul trebuie doar să se pună în slujba comunităţii, s-o servească. Ca om responsabil nu pot lăsa statul să hotărască pentru mine!
Nu vreau să vă rog să direcţionaţi cei 2% către ceva, cineva…
Mi-am propus să vă amintesc doar ce este darul, ce responsabilităţi implică şi mai ales că toate acestea sunt lucruri ce ţin de educaţie…
PROF. Ileana Vasilescu

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-ne-pregatim-de-pasti-impreuna-cu-copiii-2/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-sarbatorim-craciunul-cu-copiii/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-pentru-parintele-cu-copil-de-la-0-la-5-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copil-de-6-7-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copii-de-8-9-ani/

 http://artadeaeduca.ro/cursuri/al-doilea-rubiconpreadolescentul-perioada-10-%c2%bd-12-%c2%bd-ani/

 

Cum ţin copiii postul?

Cum ţin copiii postul?

În mod normal un copil între 0 şi 12 ani nu ţine postul, în sensul tradiţional, însă are nevoie sa fie  educat în spiritul postului, adică al ascezei liber consimţite ca măsură a  sănătăţii sufletesc-spirituale.
Pentru cei mici între 2 şi 10 ani aş recomanda o disciplină sufletesc-spirituală care ar consta în trei lucruri: lecturi potrivite din Biblia pentru copii, povestiri sfinte zilnice şi un arbore al cuminţeniei.

pastiÎn mod normal un copil între 0 şi 12 ani nu ţine postul, în sensul tradiţional, dar el trebuie educat în spiritul postului, adică al ascezei liber consimţite ca măsură a  sănătăţii sufletesc-spirituale.
Pentru cei mici între 2 şi 10 ani aş recomanda o disciplină sufletesc-spirituală care ar consta în trei lucruri: lecturi potrivite din Biblia pentru copii, povestiri sfinte zilnice şi un arbore al cuminţeniei.
A. Voi începe cu ultimul. Se ia o foaie mare de bloc de desen şi în funcţie de vârsta copilului se desenează împreună cu copilul un copac, de preferinţă măr (are coroana rotundă) aşa cum este el primăvara fără frunze. Desenul se fixează în perete fie în living, fie în camera copiilor. Apoi dintr-o foaie roz pal se decupează flori mici, cu cinci petale, 40 la număr, care se ţin într-un pliculeţ, ori cutie de lemn frumoasă. Florile pot fi făcute din mătase sau fetru dacă avem talent şi iniţiativă. Le propunem copiilor să facem lui Cristos în fiecare zi de post ca dar o faptă frumoasă sau cuminţenia noastră (strădania de a fi cuminte). În fiecare seară punem în pom darul copilului pentru Cristos, o floare de măr…La Înviere vom avea un minunat pom sufletesc înflorit.
B. La culcare sau în alt moment al zilei spunem o poveste despre micul Iisus ori despre faptele lui Cristos folosind poveşti adunate în acest scop. Ar trebui să fie 40 la număr. Se pot adăuga poveşti cu tâlc despre generozitate, iertare, dar, ajutor, dragostea de aproape, fapta bună.

C. Citirea din biblie cere multă diplomaţie atât în crearea atmosferei cât şi în alegerea pasajelor.  Asta presupune ca citim  mai întâi noi înşine şi să alegem. Acum putem vorbi altfel despre rugăciune. Copilului îi face bine să ştie rugăciuni, să spună rugăciuni. Acum se pot învăţa rugăciuni ori cântece religioase frumoase.
Educaţia spirituală este un act de respect al libertăţii individului. Ştiu că în ziua de azi mulţi sunt atei. Din discuţiile mele cu ateii am constatat că şi ei cred în ceva sau cineva: un architect, un principiu, o raţiune supremă.
A confunda defectele preoţilor ca oameni şi ale bisericii ca instituţie cu credinţa în Dumnezeu şi a refuza copiului accesul la spiritual este o decizie de mare importanţă şi cu consecinţe imediate şi de perspectivă în educaţie.
pe de altă parte copilul dar şi adolescentul şi tânărul au nevoie să vadă că şi noi ca adulţi recunoaştem şi respectăm o autoritate.
Singura autoritate autentică este Dumnezeu.
Dorul după spiritual şi absolut nedecodificat duce la paleative ca: drogul, alcoolul, sexul, alte patimi.

prof. Ileana Vasilescu

A. Voi începe cu ultimul. Se ia o foaie mare de bloc de desen şi în funcţie de vârsta copilului se desenează împreună cu copilul un copac, de preferinţă măr (are coroana rotundă) aşa cum este el primăvara fără frunze. Desenul se fixează în perete fie în living, fie în camera copiilor. Apoi dintr-o foaie roz pal se decupează flori mici, cu cinci petale, 40 la număr, care se ţin într-un pliculeţ, ori cutie de lemn frumoasă. Florile pot fi făcute din mătase sau fetru dacă avem talent şi iniţiativă. Le propunem copiilor să facem lui Cristos în fiecare zi de post ca dar o faptă frumoasă sau cuminţenia noastră (strădania de a fi cuminte). În fiecare seară punem în pom darul copilului pentru Cristos, o floare de măr…La Înviere vom avea un minunat pom sufletesc înflorit.
B. La culcare sau în alt moment al zilei spunem o poveste despre micul Iisus ori despre faptele lui Cristos folosind poveşti adunate în acest scop. Ar trebui să fie 40 la număr. Se pot adăuga poveşti cu tâlc despre generozitate, iertare, dar, ajutor, dragostea de aproape, fapta bună.

C. Citirea din biblie cere multă diplomaţie atât în crearea atmosferei cât şi în alegerea pasajelor.  Asta presupune ca citim  mai întâi noi înşine şi să alegem. Acum putem vorbi altfel despre rugăciune. Copilului îi face bine să ştie rugăciuni, să spună rugăciuni. Acum se pot învăţa rugăciuni ori cântece religioase frumoase.
Educaţia spirituală este un act de respect al libertăţii individului. Ştiu că în ziua de azi mulţi sunt atei. Din discuţiile mele cu ateii am constatat că şi ei cred în ceva sau cineva: un architect, un principiu, o raţiune supremă.
A confunda defectele preoţilor ca oameni şi ale bisericii ca instituţie cu credinţa în Dumnezeu şi a refuza copiului accesul la spiritual este o decizie de mare importanţă şi cu consecinţe imediate şi de perspectivă în educaţie.
Pe de altă parte copilul dar şi adolescentul şi tânărul au nevoie să vadă că şi noi ca adulţi recunoaştem şi respectăm o autoritate.
Singura autoritate autentică este Dumnezeu.
Dorul după spiritual şi absolut nedecodificat duce la paleative ca: drogul, alcoolul, sexul, alte patimi.

prof. Ileana Vasilescu

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-ne-pregatim-de-pasti-impreuna-cu-copiii-2/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-pentru-parintele-cu-copil-de-la-0-la-5-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copil-de-6-7-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copii-de-8-9-ani/

 http://artadeaeduca.ro/cursuri/al-doilea-rubiconpreadolescentul-perioada-10-%c2%bd-12-%c2%bd-ani/

 

Fazele de dezvoltare ale omului din punct de vedere a educației

Fazele de dezvoltare ale omului din punct de vedere a educației

Motto: Din fiinţa omului în devenire vor rezulta, ca de la sine,
punctele de vedere pentru educaţie.
R.Steiner
Omul nu este numai o fiinţă care se naşte fizic şi apoi îşi dezvoltă o personalitate şi calităţi spirituale în corpul fizic în contact cu lumea. Copilul, la naştere, are un corp format prin ereditate şi o individualitate spirituală proprie, adică fiecare din noi are la naştere atât un potenţial genetic cât şi unul biografic. Potenţialul biografic înseamnă încarnări succesive ale acelei entităţi umane dar şi evoluţia văzută ca reîncarnare a Pământului. Acest potenţial biografic este reflectat în conştienţă ca Eu, miezul tainic şi profund al fiinţei noastre. Împulsurile şi instinctele se ridică din trup căutând satisfacţia şi sunt trăite în suflet.
Prin spirit omul aparţine Lumii spirituale, prin corp omul aparţine Pământului. Între spirit şi corp se află sufletul. El primeşte impulsuri din ambele direcţii: şi din lumea spirituală şi din lumea terestră. Eul şi corpul se întâlnesc într-o zonă intermediară numită SUFLET. Astfel Omul devine o fiinţă tripartită şi cetăţean a două lumi: Lumea Spirituală şi Lumea Terestră.
Ziua, sufletul şi spiritul nostru sunt pe Pământ, noaptea în somn ele călătoresc în Lumile Spirituale, independent de voinţa noastră. Una din sarcinile actualei încarnări este conştientizarea legăturii cu Spiritualul.
Viaţa omului poate fi împărţită în etape de 7 şapte ani. Aceste perioade au anumite caracteristici, care le diferenţiază clar. Cercetând raportul individului cu lumea vom constata următoarele:
În prima etapă, de la 0 la 7 ani, omul trebuie să deprindă facultăţi foarte importante pentru dezvoltarea sa ulterioară: mersul, vorbirea şi gândirea, care deosebesc pe om de animal. Printr-un superb efort, omul cucereşte poziţia verticală şi ridicându-şi ochii spre înalt, spre nemărginirea cerului, învinge gravitaţia şi stabileşte un echilibru între pământ şi cer. Apoi încet, între unu şi trei ani învaţă să vorbească.
În primii ani de viaţă, adică în etapa de sugar şi copil mic, principala caracteristică este imensa deschidere a copiilor spre ceea ce îi înconjoară. Ei nu opun rezistenţă faţă de ceea ce vine din mediul (fizic, sufletesc şi spiritual) din jurul lor, întâmpină lumea cu o încrdere nelimitată şi asimilează totul. Toate simţurile lor sunt deschise, iar răspunsul lor personal la stimuli, este imitaţia şi mimetismul. Prin imitaţie li se deschid porţile condiţiei de om, prin imitaţie învaţă să vorbească, prin imitaţie face copilul cunoştinţă cu relaţiile bune sau rele dintre oameni, şi în mod subtil, prin imitaţie, se pun bazele viitorului simţ moral şi sistem de valori. Relaţia principală cu lumea din jur este din exterior spre interior. Experienţele nu sunt asimilate de Eu.
În a doua perioadă, de la 7 la 14 ani copilul deja are o lume a lui, o lume proprie, separată de restul lumii. În propria împărăţie, separată de lumea comună, considerată reală, printrun zid de nepătruns, care îl protejează de realitatea adulţilor, adesea traumatizantă. Aici totul este posibil, este o lume bogată în personaje fabuloase, o lume, în care totul se poate îndeplini, orice dorinţă, orice vis. Şi în această lume se nasc seminţele magice ale grădinii sufleteşti secrete a omului adult. Lumea exterioară nu pătrunde decât filtrată, orice element străin fiind adaptat şi abia apoi primit. Copilul este prin definiţie fericit şi vesel, acestea pierind, când se simte invadat sau scos din lumea lui. Concluzie: copilul este o lume închisă. Forţele Eului radiază numai până la graniţele propriei lumi. Lumea exterioară nu mai părtunde nestânjenită în interior, ci este” prelucrată”, „digerată”.
În perioada a treia, de la 14 la 21 de ani. La şocul pubertăţii zidurile lumii, despre care am vorbit, sunt fisurate ori sparte şi se prăbuşesc, lăsând adolescentul faţă în faţă cu realitatea, pe care acum el doreşte să o cucerească din viitor, pentru că a dobândit unitate şi robusteţe sufletească în etapa anterioară. El a descoperit un centru în interiorul său, în lumea lui personală şi acest centru este propriul Eu.
Acum direcţia principală este dinspre interior spre exterior. Tânărul încearcă să cucerească şi să transforme lumea exterioară.
În perioada 21-42 de ani, adică trei etape de 7 ani, este o perioadă de echilibru: activitatea se dirijează spre exterior şi alternează cu experienţele, ce vin din lumea exterioară, se realizează la vârsta adultă.(21-28, 28-35, 35-42)
În perioada următoare 42-75 de ani, activitatea spre exterior scade treptat, iar prelucrarea împresiilor creşte. Prin aceasta se formează acea înţelepciune contemplativă specifică unei bătrâneţi sănătoase. Este o stare foarte asemănătoare cu a copilului mic, diferenţa fiind că lumea exterioară este concentrată în focarul Eului. Dar această concentrare în interior poate avea două aspecte opuse: concentrarea pe Eu care înseamnă urmarea conştientă a unei căi spirituale oricare ar fi ea şi concentrarea pe Ego, care înseamnă sete de putere, poziţie socială, posesie de bunuri, adică concentrare pe valori pământeşti, inutile în viaţa dintre moarte şi o nouă viaţă.
Viaţa omului are etape de 7 ani. Fiecare etapă este guvernată de entităţile dintr-o anume sferă planetară, după cum fiecare din cei 7 ani ai respectivei etape este la rândul său guvernat de o sferă panetară.
Caracteristica fiecărui an, influenţă planetară.
1 an-Luna-vointa
2 ani-Venus-iubire
3 ani-Mercur-comunicare
4 ani-Marte-alege în libertate un drum
5 ani-Soare- încrederea-descoperirea marii comunităţi
6 ani-Jupiter-începe să facă pentru ceilalţi
7 ani-Saturn-separarea de familie şi descoperirea unei alte comunităţi.
Ileana Vasilescu
Bibliografie:B.C.J.Lievegoed-Fazele de evoluţie ale copilului
Curs C.Bee- Copilul de la 0 la 7 ani şi culorile
R.Steiner- Antropologia ca bază a pedagogiei

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-ne-pregatim-de-pasti-impreuna-cu-copiii-2/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-pentru-parintele-cu-copil-de-la-0-la-5-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copil-de-6-7-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copii-de-8-9-ani/

 http://artadeaeduca.ro/cursuri/al-doilea-rubiconpreadolescentul-perioada-10-%c2%bd-12-%c2%bd-ani/

Libertate-autoritate

Libertate-autoritate

Puncte de vedere privind libertatea

 Libertatea este una dintre cele mai delicate probleme când vorbim despre educaţie şi unul din principiile  educaţiei sănătoase.

Respectarea libertăţii e  o problemă, la care puţini se gândesc, când este vorba de copil şi educaţie. Ce înseamnă libertate? Libertate autentică înseamnă să respecți libertatea celorlalţi, să îţi asumi răspunderi.

Cum abordăm libertatea, când este vorba de copil? Îl învăţ pe copil, în  forme potrivite vârstei copilului, că libertatea lui se termină, unde începe libertatea celuilalt om. Implicit, copilul trebuie să ştie că anumite lucruri sunt permise şi altele nu. Aceasta se  face  uşor, la vârste foarte mici prin formulările folosite. Nu interdicţii, ci formule de genul: acum ai voie, să mergi în camera ta…, ai voie, să te joci…, ai voie, să te speli pe mâini,… acum ai voie, să-mi povesteşti… astfel, uşor şi frumos copilul înţelege, că există şi …nu este voie….Iar când vei spune nu este voie, cuvintele vor avea greutatea şi însemnătatea necesare. Vom  continua cu forme potrivite diferitelor vârste.

Când  impun modul meu de a gândi, felul meu de a concepe viaţa, principiile, valorile mele, încalc libertatea micului om. Copilul, adolescentul şi tânărul vor crede în anumite valori şi principii şi vor avea tăria să le urmeze, numai când au ajuns la ele prin proprie experienţă şi convingere şi nu când le-au fost impuse. Pentru orice individ au mai mare valoare propriile experienţe. Nu-i voi spune copilului: este rău să minţi, să omori, să furi, să înşeli!

 La vârsta potrivită, adică 8 ani îi voi povesti alternativ o fabulă şi o poveste cu sfinţi, lăsându-l să tragă singur concluzia că e rău să…e bine să…

La nouă ani se povesteşte Vechiul Testament, adică povestea unui popor, care după ce a primit în dar legile, ce făceau viaţa fericită, le-au călcat constant, suportând apoi consecinţele. Lăsăm copilul, să aibe trăirea că regula călcată are totdeauna consecinţe. Este  mult mai important să îl învăţ pe copil să observe viaţa, fenomenele, faptele, să-i construiesc o gândire vie, prin care el să poată lega observaţiile făcute şi-l las să tragă concluziile. Nu îi impun modul meu de gândire, principiile mele, prejudecăţile, limitele mele. Până la urmă, ce este vestita noastră experienţă? Suma eşecurilor noastre! Îl las să-şi construiască propriul punct de vedere.

Libertate fără respect nu poate exista! Să ne respectăm copilul, adolescentul! Ce este de respectat la copil şi adolescent? Omul care va fi, spiritualul din el! Spiritual, copilul este totdeauna mai avansat decât noi şi alegându-ne de părinţi, ei ne-au onorat! Conştientizând că este nevoie de acest respect, vom fi părinţi mai buni, mai eficienţi, apropiaţi de copilul nostru.

Puncte de vedere privind autoritatea

Părinţii  îşi doresc un copil, care să-i respecte şi asculte, dar care să fie capabil de autodeterminare în viaţă…

Marea  problemă a oricărui educator şi părinte este autoritatea. Cum ne-o construim, cultivăm, care sunt limitele ei ? Cum facem să nu fim nici prea autoritari, nici tiranici, dar nici lipsiţi de autoritate? Ce rol are şi cum se administrează pedeapsa şi răsplata, care este raportul benefic dintre ele? Face copilul ce vrea el sau ce credem noi, că trebuie să facă? Care este raportul autoritate-libertate?

Relaţia de autoritate dintre copil şi părinte  să fie invers proporţională cu vârsta.

1. La  vârste mici el trebuie să asculte, în totalitate, de părinte. Cu cât autoritatea părintească sănătoasă este mai mare, cu cât copilul mic vieţuieşte mai nuanţat respectul pentru adulţi, cu atât mai autentică va fi libertatea lui la tinereţe şi maturitate. Autoritatea îl face pe copilul de la 0 la 7 ani să se simtă ocrotit şi fericit. Aşa zisa libertate, prin care i se permite orice, nu face decât să aducă copilul la isterie interioară, continuă nemulţumire şi agresivitate. Desigur că nu vedem asta la propriul copil, dar la copiii altora vedem cu uşurinţă şi concluzionăm: este răsfăţat şi obraznic!

 2. Odată  cu vârsta şcolară această autoritate a educatorului (părinte, profesor) trebuie să înceapă să se diminueze în favoarea autodeterminării. Trecem de la : faci aşa! ai voie să…(0-9 ani), la : se face aşa, pentru că..(9-14 ani) şi ce decizie ai luat… (după 14 ani). La adolescenţă, noi ca părinte, profesor, însoţim fiul şi fiica în dobândirea autodeterminării, ajutându-i să se cunoască şi să conştientizeze valorile, pe care le-a primit, printr-o educaţie corectă, la vârstele mici. Acum argumentăm deciziile luate, îl consultăm pe adolescent şi încercăm să-l facem să vieţuiască adevărul cuprins în decizia noastră.

 3. Tânărul ne informează despre hotărârile lui, iar opoziţia noastră categorică este şi ridicolă şi nocivă, pentru că îl face să se încăpăţâneze şi să persiste în eroare. Are nevoie să-i arătăm încredere şi iubire. Ar trebui să ne bucurăm că ia decizii pentru că astfel se şcoleşte în autodeterminare, care face omul liber. Nu ne dorim un fiu-fiică dependenţi material şi sufleteşte de noi sau de alţii. Atunci trebuie să-l învăţăm să ia decizii, chiar dacă mai şi greşeşte.

 Adevărata autoritate se construieşte prin: IUBIRE, ADEVĂR, COMUNIUNE. Copilul nostru, ca orice om, are şi defecte şi calitaţi şi ar trebui să-l cunoaştem şi să putem să-l iubim, aşa cum este el în realitate, să nu ne ruşinăm cu el, să nu fim permanent nemulţumiţi, dar nici să-l lăudăm pentru orice prostie. Raportul nostru personal, interior cu adevărul zideşte adevărata autoritate. Adică să putem recunoaşte interior, am greşit, într-o situaţie similară voi proceda altfel: conform cu adevărul, moralitatea, dreptatea generală,  nu a mea…asta înseamnă raportul nostru cu adevărul.

De la opt ani jumătate – nouă ani, copilul devine critic şi înregistrează toate incorectitudinile noastre de comportament, sentiment şi gândire, deşi, întrebat, nu le-ar putea explica în cuvinte. Trebuie să nu ajungem în postura ilustrată de proverbul: fac ce face popa, nu ce zice popa…Este important, ca prin tot ce facem, simţim, gândim, să ne situăm în sfera adevărului. Când cerem copilului să spună la telefon, că nu suntem acasă, sau facem compromisuri, pe care i le explicăm ca diplomaţie sau deşteptăciune, să conştientizăm, că minţind, ne pierdem autoritatea în faţa lui!

Adevărata zestre, pe care o dăm copilului este o copilărie luminoasă, prin adevăr, iubire, comuniune sufletească, ocrotire şi frumuseţe. Numai o astfel de copilărie îl face, pe adult să reuşească în viaţă, prin echilibrul interior, pe care i-l dă. Echilibrul     interior  te face liber cu adevărat.

 prof. Ileana Vasilescu

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-descoperim-lumina-sanzienelor-2/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-pentru-parintele-cu-copil-de-la-0-la-5-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copil-de-6-7-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copii-de-8-9-ani/

 http://artadeaeduca.ro/cursuri/cum-sa-l-faci-pe-copilul-tau-sa-se-indragosteasca-de-lectura/

 http://artadeaeduca.ro/cursuri/al-doilea-rubiconpreadolescentul-perioada-10-%c2%bd-12-%c2%bd-ani/


Aşteptarea Crăciunului sau faţă în faţă cu noi înşine…

Aşteptarea Crăciunului sau faţă în faţă cu noi înşine…


    În această perioadă a anului, lumina vie a Soarelui scade tot mai mult, iar sporirea forţelor nopţii indică  starea spirituală, prin care omenirea vieţuieşte  apropierea evenimentelor petrecute în Palestina, cu două mii de ani în urmă. Datorită  jertfei   lui Christos, a devenit posibilă salvarea omenirii. Legat de a patra mare jertfă, noi ne amintim în fiecare an, în ziua de 25 Decembrie, de naşterea pământească a  lui Iisus Nazarineanul.

  Perioada  până la Crăciun, aşa numitul Post, este  vremea încercărilor lăuntrice. Din acest motiv este necesară pentru fiecare om o  fortificare a forţelor moral-sufleteşti, exersarea celor 4 virtuţi, legată de fiecare sfert de Post: Dreptatea, Echilibrul interior, Curajul, Înţelepciunea.

R.Steiner caracterizează această perioadă a anului, drept vremea Ispitirii prin Rău, căci în această vreme intervin puterile  Luciferice şi Ahrimanice atacându-l pe om, iar şi iar,  cu o putere deosebită, în forme tot mai subtile, neașteptate și răvășitoare.

    Răul a apărut în evoluţia cosmică și umană prin faptul că oamenii s-au rătăcit în cursul încarnărilor lor într-un sens sau altul şi că neajungând întotdeauna să stabilească echilibrul, Karma i-a constrâns să facă acest lucru ulterior. Astfel că, ceea ce n-a putut face într-o viaţă – deoarece n-a găsit justa măsură – omul trebuie să realizeze în cursul evoluţiei viitoare. Dacă te rătăceşti într-o direcţie, eşti obligat pe urmă, poate chiar în viaţa următoare, să mergi în direcţia opusă, până ajungi, încetul cu încetul, la echilibru. Dacă altădată acţiunea Răului apărea ca o ispitire venită din afară, după începutul epocii sufletului conştienţei, ea a devenit un proces pur lăuntric.   Din acest motiv, astăzi, puterile ispititoare îl întâmpină pe om în profunzimile  ascunse ale fiinţei sale şi el nu poate să le contracareze decât prin eforturi proprii individuale, interioare,în deplină libertate. Sufletul  omenesc trebuie să realizeze în această perioadă a anului, o repetare lăuntrică a faptelor cosmice ale lui Iisus Cristos prin întărirea propriilor forţe moral-sufleteşti.

   Răul, imoralitatea implică întotdeauna o distrugere, însă chiar din clipa în care omul recunoaşte că, dacă face răul distruge ceva, atunci binele îl învăluie şi  el se  poate îndrepta. De aceea, în timpul  Postului, este benefic pentru  fiecare  de a dezvolta anumite însuşiri. Sufletul omenesc este întâmpinat, în intervalul   de la sărbătoarea lui Mihael până la Crăciun de patru căi de ispitire,  deosebit de puternice în timpul aşteptării Crăciunului. Şi el se poate apăra şi opune răului exterior şi lăuntric în patru feluri. Adică  prin însuşirile  cunoscute ca cele  4 Virtuţi platonice: dreptatea, prezenţa  de spirit, cumpătarea şi  înţelepciunea.

          Primul sfert al postului, al a aşteptării Crăciunului. Omul trebuie să exerseze, prin concentrare meditativă, zilnic, dezvoltarea cu tărie în sufletul său a sentimentului legat de Virtutea Dreptăţii Karmice universale şi individuale.   Puterile  ispititoare: Lucifer şi Ahriman se manifestă prin atacul asupra corpului fizic. Ele vor să-l înşele pe om convingându-l că cel mai important este materialul, şi că o viaţă are omul! încercând astfel să tulbure raportul just dintre Om şi Lume. Dacă omul cade în această ispită, îl ameninţă pericolul de a-şi pierde sentimentul lăuntric de independenţă şi verticalitatea sufletească.

 Pentru  a preîntâmpina această primă ispită, omul are nevoie să dezvolte  în sufletul său virtutea dreptăţii: adică sentimentul lăuntric de veneraţie şi recunoştinţă faţă de puterile Cosmice, care se găsesc pretutindeni atât în natură, cât şi în om. Aceste puteri  izvorăsc din cercul celor Doisprezece iniţiaţi Cosmici, marii păzitori ai dreptăţii atotcuprinzătoare. Sentimentul dreptăţii îl putem vieţui şi atunci când, în faţa diferitelor încercări la care suntem supuşi (boală, evenimente exterioare, etc.), căutăm să manifestăm înţelegere şi chiar recunoştinţă faţă de posibilităţile de compensare a greşelilor sau păcatelor săvârşite în vieţile anterioare. Prin această „dreptate” compensatoare, care se exercită prin toată complexitatea sa, datorită intervenţiei forţelor spirituale în viaţa noastră, noi reuşim să eliberăm,  din astralul  sau Eul nostru, forţe ce ne-ar trage înapoi în evoluţie. Meditând îndelung asupra originii „necazurilor” noastre, şi exersând această virtute a dreptăţii, se realizează totodată şi un echilibru lăuntric sufletesc, în care sentimentele de pace, linişte şi împăcare înlocuiesc starea zbuciumată a sufletului nostru.

              Al doilea sfert al aşteptării Crăciunului. Acum puterile răului îl asaltează pe om mai mult în corpul său eteric, voind să răscolească în interiorul său acele însuşiri care duc la creşterea dorinţelor egoiste, necumpătate, la o intensificare a poftelor, a lăcomiei. Toate aceste sentimente şi trăiri se folosesc de egoismul nostru, încă foarte puternic, de iubirea de sine, care se cuibăreşte şi ne dirijează adesea din adâncurile ascunse ale conştiinţei  şi caracterului nostru şi se manifestă în tot ce este  unilateral,  nu cuprinde   pe cei  din jur,  trezind în noi dezlănţuiri asemenea unor furtuni teribile (mânie). Acest tumult se manifestă prin pervertirea darului vorbirii, în noi (înjurăm, blestemăm, jignim). Forţele răului încearcă să folosească vorbirea ca pe o  armă în folosul lor şi  transforme limba noastră într-un izvor otrăvitor, pentru a o împiedica să fie  expresie a spiritualului.

    Această influenţă în corpul nostru eteric, poate fi împiedicată prin forţa sufletului nostru, dezvoltând „Virtutea cumpătării şi a chibzuinţei” şi în  vorbire. În  această săptămână putem să medităm şi la exerciţiul Cuvântul just, recomandat de R. Steiner ca meditaţie săptămânală pentru  luni. „De pe buzele celui ce se străduieşte spre o dezvoltare superioară să vorbească numai ce are sens şi importanţă. Orice  vorbire de dragul vorbirii (flecăreală, pentru a-ţi trece timpul), este dăunătoare.  Să se evite conversaţia obişnuită în care se amestecă de toate; să nu se evite însă orice contact cu oamenii pentru a putea realiza cele de mai sus. Căci tocmai prin comunicare, vorbirea, treptat, poate deveni plină de sens. Orice spui şi orice răspunzi să fie cu conţinut şi bine chibzuit. Nu vorbi niciodată fără rost. Taci cu plăcere. Ascultă mai întâi liniştit şi apoi prelucrează”.

 Al treilea sfert al aşteptării Crăciunului. În această perioadă fiinţa noastră trebuie să dezvolte  virtutea  curajului, a  prezenţei de spirit. Exersarea curajului fizic e importantă  pentru contracararea atacurilor şi încercărilor din Post, de exemplu  minciuna, dar creează nucleul facultăţilor spirituale necesare omului, pe drumul dezvoltării sale spirituale. Este esenţa acelui curaj, care va trebui dezvoltat pentru a face faţă scindării forţelor gândirii, simţirii şi voinţei, unite întro legătură organică. Puterile Luciferice şi Ahrimanice se apropie  de corpul astral. Ele vor să trezească în el toate pasiunile posibile, printre care frica, sentimentul  de teamă ce  îndreaptă fiinţa omului spre o aplecare puternică spre minciună.  Fiecare  neadevăr răsare din frica subconştientă, iar exprimarea  celui mai neînsemnat adevăr, pretinde un curaj deosebit. Orice  nerăbdare, faţă de gândurile şi părerile semenilor noştri, se naşte dintr-o laşitatea subconştientă. Faţă de aceste ameninţări, virtutea curajului sau a prezenţei de spirit prelucrate ca exerciţii efective  pregătesc capacitatea, forţa interioară necesară pentru a nu te pierde în faţa unor situaţii concrete. Un bun exerciţiu săptămânal recomandat de R.Steiner, care este legat de a treia săptămână a Postului, este: Dă atenţie gândurilor tale! Gândeşte numai lucruri importante. Învaţă  ca în gândurile tale să deosebeşti esenţialul de neesenţial, eternul de trecător, adevărul de părerea personală. Când asculţi pe semenii tăi încearcă în interior să fii liniştit şi să renunţi,  în gânduri  şi  sentimente, la orice aprobare, dar mai ales la orice judecată sentenţioasă (critică, dezaprobare).
Ultimul sfert al  aşteptării Crăciunului.  . Săptămânile dinaintea Crăciunului sunt perioada  cea mai agitată şi grea. Are  nevoie de cea mai largă deschidere a sufletului pentru a primi în sine înţelepciunea universală legată de apropierea sărbătoririi evenimentelor  importante pentru evoluţia omenirii, a căror reflectare acţionează puternic şi în zilele noastre.  Cea mai încercată parte a omului acum este însuşi Eul său. Lucifer şi Ahriman atacă elementul cel mai dezvoltat şi mai interior al omului. Răstimpul  cel mai apropiat de Crăciun  este cel mai lipsit de călăuzirea cosmică superioară. Acum înţelepciunea universală, inclusiv gândurile Îngerului păzitor se îndepărtează de om şi omul trebuie să meargă  pe calea vieţii, folosind resursele interioare proprii.   În această săptămână este necesară exersarea unei noi însuşiri, şi anume Virtutea înţelepciunii care îi dă  posibilitatea cunoaşterii de sine, exersând o cercetare meditativă  asupra întregii sale deveniri. Aceasta reprezintă de fapt forţa prin care el poate să se înalţe singur din Eul său superior, nemuritor.

    Prin dezvoltarea curajului, exerciţiul practicat în a doua săptămână a Postului şi a prezenţei de spirit,  omul este călăuzit să exerseze  amintirea obiectivă a evenimentelor din anul ce s-a scurs. Această însuşire va fi  folosită  la vieţuirea celor 12 Nopţi Sfinte.

                                                                       

                                                                        Ileana Vasilescu

bibliografie: S.Prokofieff-Cursul anului şi R.Steiner exerciţii pentru zilele săptămânii.