Arta de a mustra

Arta de a mustra

(prima parte)

 

În general oameni sunt subiectivi cu ei înşişi, dar mai treji, când îi privesc pe ceilalţi. Tendinţa  este de a mustra imediat pe cel, care a greşit, şi un astfel de demers este legitim, dar sortit eşecului. Povestea cu tâlc este modalitatea de a mustra spiritual.

Omul aspiră, să   discearnă  Răul de Bine.  Realitatea Răului poate fi percepută în toate componentele personalităţii: simţire, voinţă, gândire.„Dacă vezi răul în această lume, nu-ţi spune: iată ceva ce este imperfect, ceva ce este rău, ci întreabă-te: cum să dobândesc cunoaşterea, care îmi va arăta că acest rău, din punctul de vedere superior al înţelepciunii universale, poate fi metamorfozat într-un bine.”R.Steiner-Ev. după Ioan.

 Omul are în karma lui,  lupta cu Răul, pentru că numai el, poate transforma, conştient şi în deplină libertate, Răul în Bine şi  poate găsi Binele potrivit,  oricărei situaţii. În încercarea de a transforma Răul în Bine,   vrem, putem, e nevoie să MUSTRĂM.

Mustrarea şi sfatul. Ca  părinte,  dascăl, instructor / conducător de grup, suntem   în situaţia de a optimiza activităţi/comportamente/atitudini,  adică să mustrăm, să sfătuim.…nici cel mai bun dascăl, nu va putea evita purtările rele…este vorba aici de a face să se nască nişte sentimente, care să-i determine pe copii, să renunţe la acel lucru.” R.Steiner-Arta educatiei.  Dorind  binele apropiaţilor, mustrăm, dăm sfaturi…Ambele au aceeaşi tristă soartă: sunt rău primite, negate, ignorate. De ce? Pentru că nu ştim să mustrăm şi să sfătuim! Esenţialul este să trezim un sentiment al răului obiectiv, care a fost făcut şi al necesităţii de a repara acest rău.” R.Steiner- Arta educatiei. Mustrarea adevărată  este totdeauna acceptată,   adresându-se spiritului.

 Orice drum către ceilalţi este un drum spre noi înşine. Dacă vreau să îndrept pe cel de alături să încep cu mine.

Am dreptul să mustru? Da, dacă nu am nici un interes personal, nu manipulez şi singurul meu scop este, să  fiu celuilalt de folos. Pot  să dojenesc, când nu sunt în  situaţiile  menţionate în Biblie. Nu-ţi judeca aproapele: ,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura. De vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău”(Matei,7.1) Să arunce primul piatra, cel fără de păcat:„ Atunci Cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului şi au zis lui Isus: Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă, chiar când săvârşea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre  astfel de femei. Tu, dar, ce zici?…Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El s-a ridicat şi le-a spus: Cine din voi este fără de păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”( Ioan 8. 1-7)

 Ce se întâmplă când mustrăm pe cineva? Dacă certăm într-un moment nepotrivit şi într-o formă inadecvată, cel mustrat este agresat profund. Sufletul şi spiritul i  se închid şi  poate rămâne cu o rană în suflet. Noi  toţi, simţim aşa pentru că : 1. mustrarea nu  se face la nivel spiritual 2. motivaţia  nu e justă 3. momentul şi forma  sunt nepotrivite. 1. Mustrarea nu se face la nivel spiritual, dacă nu conţine adevăr. Ideal ar fi ca mustrarea să fie spirituală. Dar cum accedem la spiritual şi adevăr absolut?  La îndemână  ne stă înţelepciunea milenară tradiţională, cristalizată în proverbe, basme, snoave, legende, mituri, poveşti cu tâlc. Exemplu: Leneşul mai mult aleargă. Nu mor câinii, când vor caii. Mai moare măgarul, mai cade samarul. Un alt mijloc este Biblia:,,Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de subt ceruri îşi are ceasul lui. Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea ei, săditul îşi are vremea lui…(Ecleziast).  Al treilea mijloc este  urmarea unei căi  spirituale, care te învaţă că trebuie să acţionezi  asupra  ta,  pentru  a  îndrepta  ceva  în  lume.

 2. Justeţea motivaţiilor. Motivatiile subiective sunt: orgoliul, ura, mânia, frustrarea, patima puterii, paguba  etc.  Cel mustrat decodează motivaţiile subiective,  agresivitătea lor şi  refuză  mustrarea. Motivaţiile obiective sunt: idealul, delimitarea ori lupta  cu Răul ca principiu,  progresul spiritual al celui mustrat, iubirea adevărată de aproape şi  au frumuseţea şi puterea  de a face ca sfatul şi mustrarea să fie  primite, urmate, să fie lucrătoare.

 3. Forma mustrării. Avem  tendinţa să corectăm  greşeala imediat şi sub imperiul frustrării, ori pagubei (morale ori materiale). Ţipăm, jignim, ne agităm. Tensiunea  interioară  transpare în ton şi cuvinte. Tonul ridicat şi jignirile  transformă sfatul ori dojana, în dispută şi pe cel mustrat, în duşman.  Mustrarea şi sfătuirea  cer o voce blândă, liniştită.

 Imediat se poate mustra sau sfătui numai printr-o poveste. Amintiţi-vă, ce simţiţi, când sunteţi certaţi: jenă, durere, ori ruşine? Indignare? Actualizaţi tumultul interior sau indignarea trezită de felul, cum sunteţi certaţi.  Imaginaţi-vă, că sunteţi mustraţi astfel:

 Era în primăvară. Mugurii se umflaseră, dar nu plesniseră şi  ramurile erau golaşe, iar arborii despuiaţi şi înfriguraţi. Un înţelept  se plimba prin pădure şi  gândea. Tot mergând şi meditând, pentru că nu găsea răspunsuri mulţumitoare, s-a oprit în  faţa unei ramuri golaşe, cerându-i: Vorbeşte-mi despre Dumnezeu!  Deodată,  mugurii  au plesnit, petalele s-au desfăcut…creanga a înflorit.

Ori,  că aţi greşit şi sunteţi certaţi cu următoarea poveste:

 „ Cerşind din poartă în poartă, o apucasem pe drumul din sat, când carul tău de aur s-a ivit în zare, asemenea unui vis minunat.  Priveam cu uimire, întrebându-mă: Cine este Regele regilor? Speranţele mele au tresăltat de bucurie şi mă gândeam: S-a isprăvit cu zilele negre! Şi eram gata, aşteptând pomenile nemaivăzut de bogate, ce aveau să curgă, ploaie, pretutindeni în ţară.

 Carul s-a oprit  în dreptul meu. Privirea ta a căzut asupra mea şi ai coborât zâmbind. Am simţit că venise, în sfârşit, norocul vieţii mele. Atunci deodată, mi-ai întins mâna  dreaptă şi ai întrebat  blând:

 –Ce ai să-mi dăruieşti?

 ,,Ce joc regesc mai era şi acesta? Să întinzi mâna cerşetorului, pentru a cerşi de la el?” Eram încurcat şi stăteam nedumerit; nu ştiam ce să fac… într-un târziu am scos, încet din desagă, un bob micuţ de grâu şi ţi l-am dat… Seara târziu, nu mică mi-a fost mirarea, când, deşertându-mi sacul, am găsit un bob de aur printre bietele grăunţe…

 Atunci am plâns amar şi m-am întrebat trist şi  deznădăjduit:

 –De ce n-am avut oare puterea să-ţi dăruiesc totul?    (după R. Tagore)  

prof. Ileana Vasilescu

 


 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>