Principiul ocrotirii sau despre precocitate

Principiul ocrotirii sau despre precocitate
Motto: să ne întrebăm ce copii lăsăm viitorului Pământ, dar şi ce Pământ lăsăm copiilor noştri…


     În general principiul ocrotirii copilului este cunoscut ca făcând parte din prima copilărie când se recomandă protejarea sugarului de întâlniri cu prea mulţi oameni, care trec prin universul şi câmpurile lui cu problemele lor fizice (boli) cu problemele lor sufleteşti (obsesii, dependenţe, patimi, frustrări, snobism) ca şi cele spirituale (materialism, ateism, bigotism, rock, concepţie limitată despre lume şi viaţă, etc.)
Această protecţie presupune o izolare a sugarului şi copilului până la 3 ani într-un mediu familial restrâns, neparticiparea la tot felul de sindrofii, party-uri, etc.  Sănătos pentru copil ESTE SĂ RĂMÂNĂ ACASĂ în timp ce părinţii socializează în afara căminului. După 3 ani această izolare este TREPTAT transformată în socializare a copilului cu persoane selectate. Această socializare are în vedere crearea unui cerc de prieteni adulţi, ai noştri, cu copii cam de aceiaşi vârstă cu a copilului nostru. Ştiind că micuţul imită atmosfera interioară a adulţilor din preajmă vom construi un grup de prieteni cu copii, care în mare au aceleaşi valori, aceleaşi principii de viaţă, aceleaşi maniere ca şi noi sau cel puţin nu contrazic valorile noastre.
În acelaşi sens la grădiniţă şi la şcoală, ca părinţi trebuie să ne implicăm în activităţi, să sprijinim educatoarea şi învăţătoarea, să creăm o atmosferă pozitivă.

Un alt aspect al ocrotirii este precocitatea

Copiii şi tinerii de azi vin din lumile spirituale cu abilităţi noi, cu capacitatea de a identifica esenţa, cu simţul valorii, cu un formidabil simţ al libertăţii autentice. Un nou principiu de evoluţie acţionează în lumea în care trăim. Gândirea se dezvoltă prin căutarea sensului şi adevărului, iar sensul şi adevărul îşi pierd valoarea fără fapta conştientă, dacă în domeniul simţirii nu există motivaţii suficient de puternice şi libertate. Libertatea de a-şi construi propria scară de valori, libertatea de alege singur să fie moral, libertatea de a se găsi pe sine şi a identifica propria misiune de viaţă, fără constrângeri economice şi politice.
Oricât ar părea de neverosimil cei tineri au o excepţională capacitate de a identifica valoarea mai ales la oameni. Şi atunci să ne mai mirăm că nu-şi ascultă părinţii, că nu merg cu bucurie la şcoală? Copilul şi tânărul vremii noastre au nevoie de experienţe potrivite etapei de dezvoltare generală şi individuală, au nevoie de iubire adevărată, de relaţii şi contacte de la Eu la Eu, de adulţi pătrunşi de un entuziasm sănătos pentru idealuri înalte, de bucurie de viaţă, de încredere în viitor.
Acest copil şi tânăr, născut în vremurile contemporane nouă este conştient (chiar dacă n-o poate spune!) că fiecare om este o întâlnire karmică, că fiecare om are o misiune şi lecţie de viaţă în această incarnare, că autentic înseamnă să fii tu însuţi cu adevărat, dincolo de convenţii şi prejudecăţi, dincolo de interese materiale imediate. Copilul, elevul, tânărul vor primi cu bucurie ceea ce le stimulează dezvoltarea şi evoluţia, tot ceea ce îi stimulează în drumul lor spiritual, socializarea autentică adică de la suflet la suflet, dezvoltarea vieţii sufleteşti, călătoria, cunoaşterea altor medii de viaţă şi cunoaşterea reală, nemijlocită a domeniilor muncii.
Ei au o mare deschidere şi înţelegere pentru spiritual, adesea capacităţi suprasenzoriale pe care părinţii le ignoră şi de aceea le inhibă ori le distrug. Vin pe Pământ din Cer cu misiuni karmice şi sociale clare şi mari pe care le conştientizează relativ repede.
Copii din ziua de astăzi sunt foarte, foarte precoci. La 3 luni îşi ţin şi întorc capul, la 4,5-5 luni stau în funduleţ, la 7-9 luni merg în picioare, vorbesc repede şi încep să dea răspunsuri pertinente. Toate aceste capacităţi sunt devansate cu câteva luni în primul an de viaţă şi chiar cu un an în prima copilărie (0-7 ani).
Mersul în picioare, verticalitatea sunt manifestări ale Eului. Trăim într-o epocă în care Eul, pe care ni l-a dăruit Cristos se manifestă cu pregnanţă. Şi o explicaţie a precocităţii, cea pozitivă, singura care trebuie să ne bucure, este această preponderenţă a manifestărilor Eului.
Pe de altă parte media, calculatorul, tehnologia, alimentele superchimizate (înlocuitori, E-uri), poluarea majoră la toate nivelele: sol, aer, apă, sonică, chimică, biologică (seminţe şi animale modificate genetic, clone), psihologică (manipularea), etc. Toate generează o precocitate nocivă pentru ei înşişi, pentru societate, pentru evoluţia Pământului.
În general părinţii români care au prejudecata că a fi deştept este cheia succesului, se bucură foarte tare privind această precocitate şi considerând-o superdotare a copilului şi dovada palpabilă că ei sunt la rândul lor deştepţi/inteligenţi.
Lucrurile nu stau aşa. Motivele precocităţii sunt cele de mai sus şi ca procentaj sunt nocive pentru copil şi societate. Societatea guvernată de politic şi economic a proiectat, anticipat şi s-a pregătit pentru această precocitate a copiilor. Şi a decis peste interesul copilului şi punctul de vedere al apărintelui, legiferând doar un an doi de stat cu copilul acasă cu copilul, mersul la creşă(care nici nu există la noi), la şcoală mai devreme, clase pregătitoare, la 6 ani în clasa I,etc.
În spatele acestei aşa zise alinieri la imperativele europene stau două motive:
1. Cu cât condiţionarea şi manipularea se face la vârste mai fragede, este mai eficientă.
2. Să ajungă aceşti copii cât mai repede la muncă şi să stea cât mai puţin la pensie.
Şi atunci privind aceste adevăruri vom mai da curs aşa zisei precocităţi a copilului?
Precocitatea este o realitate. Dar urmarea logică nu este trimiterea copilului în etapa următoare de viaţă, ci dimpotrivă, OCROTIREA COPILĂRIEI.
Mai devreme la grădiniţă (înainte de 3,5 ani) la şcoală (înainte de 7 ani împliniţi) înseamnă nu numai pierderea copilăriei, ci şi confruntarea mai devreme cu responsabilităţile(maturizare precoce), mai devreme la muncă.
Pentru care motiv trebuie să-i furăm copilului copilăria? Pentru care motiv trebuie să-i dăm brânci în viaţă?
Odată cu schimbarea dentiţiei, adică când copilului i-au căzut majoritatea dinţilor de lapte, forţele de creştere se metamorfozează în forţe de învăţare. Fără prezenţa acestor forţe de învăţare achiziţia de informaţie este de fapt o violare psihică, sufletească, spirituală. Şcoala bombardează copilul cu informaţie pe care el nu o poate procesa deoarece celula nervoasă se maturizează la 11 ani şi abia atunci poate fi folosită logica. Celula nervoasă se maturează prin mişcare fizică şi sufletească. Mişcare sufletească înseamnă trăirea basmelor, imaginilor, imaginaţie.
Dacă vă iubiţi copilul nu-i daţi brânci în viaţă, ocrotiţi-l, dăruiţi-i o copilărie lungă!!!
Stă în puterea părintelui să dăruie copilului o copilărie completă, luminoasă, ocrotită, pentru că prima copilărie este garanţia echilibrului şi curajului în faţa dificultăţilor şi dramelor vieţii…

prof. Ileana Vasilescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>