Libertate-autoritate

Libertate-autoritate

Puncte de vedere privind libertatea

 Libertatea este una dintre cele mai delicate probleme când vorbim despre educaţie şi unul din principiile  educaţiei sănătoase.

Respectarea libertăţii e  o problemă, la care puţini se gândesc, când este vorba de copil şi educaţie. Ce înseamnă libertate? Libertate autentică înseamnă să respecți libertatea celorlalţi, să îţi asumi răspunderi.

Cum abordăm libertatea, când este vorba de copil? Îl învăţ pe copil, în  forme potrivite vârstei copilului, că libertatea lui se termină, unde începe libertatea celuilalt om. Implicit, copilul trebuie să ştie că anumite lucruri sunt permise şi altele nu. Aceasta se  face  uşor, la vârste foarte mici prin formulările folosite. Nu interdicţii, ci formule de genul: acum ai voie, să mergi în camera ta…, ai voie, să te joci…, ai voie, să te speli pe mâini,… acum ai voie, să-mi povesteşti… astfel, uşor şi frumos copilul înţelege, că există şi …nu este voie….Iar când vei spune nu este voie, cuvintele vor avea greutatea şi însemnătatea necesare. Vom  continua cu forme potrivite diferitelor vârste.

Când  impun modul meu de a gândi, felul meu de a concepe viaţa, principiile, valorile mele, încalc libertatea micului om. Copilul, adolescentul şi tânărul vor crede în anumite valori şi principii şi vor avea tăria să le urmeze, numai când au ajuns la ele prin proprie experienţă şi convingere şi nu când le-au fost impuse. Pentru orice individ au mai mare valoare propriile experienţe. Nu-i voi spune copilului: este rău să minţi, să omori, să furi, să înşeli!

 La vârsta potrivită, adică 8 ani îi voi povesti alternativ o fabulă şi o poveste cu sfinţi, lăsându-l să tragă singur concluzia că e rău să…e bine să…

La nouă ani se povesteşte Vechiul Testament, adică povestea unui popor, care după ce a primit în dar legile, ce făceau viaţa fericită, le-au călcat constant, suportând apoi consecinţele. Lăsăm copilul, să aibe trăirea că regula călcată are totdeauna consecinţe. Este  mult mai important să îl învăţ pe copil să observe viaţa, fenomenele, faptele, să-i construiesc o gândire vie, prin care el să poată lega observaţiile făcute şi-l las să tragă concluziile. Nu îi impun modul meu de gândire, principiile mele, prejudecăţile, limitele mele. Până la urmă, ce este vestita noastră experienţă? Suma eşecurilor noastre! Îl las să-şi construiască propriul punct de vedere.

Libertate fără respect nu poate exista! Să ne respectăm copilul, adolescentul! Ce este de respectat la copil şi adolescent? Omul care va fi, spiritualul din el! Spiritual, copilul este totdeauna mai avansat decât noi şi alegându-ne de părinţi, ei ne-au onorat! Conştientizând că este nevoie de acest respect, vom fi părinţi mai buni, mai eficienţi, apropiaţi de copilul nostru.

Puncte de vedere privind autoritatea

Părinţii  îşi doresc un copil, care să-i respecte şi asculte, dar care să fie capabil de autodeterminare în viaţă…

Marea  problemă a oricărui educator şi părinte este autoritatea. Cum ne-o construim, cultivăm, care sunt limitele ei ? Cum facem să nu fim nici prea autoritari, nici tiranici, dar nici lipsiţi de autoritate? Ce rol are şi cum se administrează pedeapsa şi răsplata, care este raportul benefic dintre ele? Face copilul ce vrea el sau ce credem noi, că trebuie să facă? Care este raportul autoritate-libertate?

Relaţia de autoritate dintre copil şi părinte  să fie invers proporţională cu vârsta.

1. La  vârste mici el trebuie să asculte, în totalitate, de părinte. Cu cât autoritatea părintească sănătoasă este mai mare, cu cât copilul mic vieţuieşte mai nuanţat respectul pentru adulţi, cu atât mai autentică va fi libertatea lui la tinereţe şi maturitate. Autoritatea îl face pe copilul de la 0 la 7 ani să se simtă ocrotit şi fericit. Aşa zisa libertate, prin care i se permite orice, nu face decât să aducă copilul la isterie interioară, continuă nemulţumire şi agresivitate. Desigur că nu vedem asta la propriul copil, dar la copiii altora vedem cu uşurinţă şi concluzionăm: este răsfăţat şi obraznic!

 2. Odată  cu vârsta şcolară această autoritate a educatorului (părinte, profesor) trebuie să înceapă să se diminueze în favoarea autodeterminării. Trecem de la : faci aşa! ai voie să…(0-9 ani), la : se face aşa, pentru că..(9-14 ani) şi ce decizie ai luat… (după 14 ani). La adolescenţă, noi ca părinte, profesor, însoţim fiul şi fiica în dobândirea autodeterminării, ajutându-i să se cunoască şi să conştientizeze valorile, pe care le-a primit, printr-o educaţie corectă, la vârstele mici. Acum argumentăm deciziile luate, îl consultăm pe adolescent şi încercăm să-l facem să vieţuiască adevărul cuprins în decizia noastră.

 3. Tânărul ne informează despre hotărârile lui, iar opoziţia noastră categorică este şi ridicolă şi nocivă, pentru că îl face să se încăpăţâneze şi să persiste în eroare. Are nevoie să-i arătăm încredere şi iubire. Ar trebui să ne bucurăm că ia decizii pentru că astfel se şcoleşte în autodeterminare, care face omul liber. Nu ne dorim un fiu-fiică dependenţi material şi sufleteşte de noi sau de alţii. Atunci trebuie să-l învăţăm să ia decizii, chiar dacă mai şi greşeşte.

 Adevărata autoritate se construieşte prin: IUBIRE, ADEVĂR, COMUNIUNE. Copilul nostru, ca orice om, are şi defecte şi calitaţi şi ar trebui să-l cunoaştem şi să putem să-l iubim, aşa cum este el în realitate, să nu ne ruşinăm cu el, să nu fim permanent nemulţumiţi, dar nici să-l lăudăm pentru orice prostie. Raportul nostru personal, interior cu adevărul zideşte adevărata autoritate. Adică să putem recunoaşte interior, am greşit, într-o situaţie similară voi proceda altfel: conform cu adevărul, moralitatea, dreptatea generală,  nu a mea…asta înseamnă raportul nostru cu adevărul.

De la opt ani jumătate – nouă ani, copilul devine critic şi înregistrează toate incorectitudinile noastre de comportament, sentiment şi gândire, deşi, întrebat, nu le-ar putea explica în cuvinte. Trebuie să nu ajungem în postura ilustrată de proverbul: fac ce face popa, nu ce zice popa…Este important, ca prin tot ce facem, simţim, gândim, să ne situăm în sfera adevărului. Când cerem copilului să spună la telefon, că nu suntem acasă, sau facem compromisuri, pe care i le explicăm ca diplomaţie sau deşteptăciune, să conştientizăm, că minţind, ne pierdem autoritatea în faţa lui!

Adevărata zestre, pe care o dăm copilului este o copilărie luminoasă, prin adevăr, iubire, comuniune sufletească, ocrotire şi frumuseţe. Numai o astfel de copilărie îl face, pe adult să reuşească în viaţă, prin echilibrul interior, pe care i-l dă. Echilibrul     interior  te face liber cu adevărat.

 prof. Ileana Vasilescu

http://artadeaeduca.ro/cursuri/sa-descoperim-lumina-sanzienelor-2/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-pentru-parintele-cu-copil-de-la-0-la-5-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copil-de-6-7-ani/

http://artadeaeduca.ro/cursuri/cursuri-recomandate-parintilor-cu-copii-de-8-9-ani/

 http://artadeaeduca.ro/cursuri/cum-sa-l-faci-pe-copilul-tau-sa-se-indragosteasca-de-lectura/

 http://artadeaeduca.ro/cursuri/al-doilea-rubiconpreadolescentul-perioada-10-%c2%bd-12-%c2%bd-ani/


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>